3...2...1...KOOL START pentru idei creative!Concepte Creative si Design Grafic, Campanii de Comunicare, Branding, Web-Design, Indoor & Outdoor Advertising, Consultanta Marketing, Relatii Publice, Organizare Evenimente: concerte, targuri, seminarii, promovare online si cercetari de piata.

EVENIMENTE

 

Conferinţa Live2lead 2016

Premieră în Constanţa, Conferinţa LIVE2LEAD 2016 în format videocast
Oraşul Constanţa va găzdui, în premieră, pe 17 noiembrie 2016, în Aula Magna a Universităţii Ovidius, un eveniment unic în format videocast: Conferinta LIVE2LEAD 2016.
Organizatorii, Remus Bălan şi Costin Sorici, ambii traineri & coachi certificaţi John Maxwell Team, ne asigură că va fi „un eveniment revoluţionar de la care participanţii vor pleca inspiraţi şi provocaţi de numeroase idei noi şi de instrumente valoroase de leadership şi business, gata de pus în practică.
Evenimentul LIVE2LEAD 2016 a avut loc în Atlanta, pe 7 octombrie, iar pe scenă, alături de John C. Maxwell (autoritatea numărul 1 în leadership), au fost alţi trei experţi de talie mondială din domeniu: Simon Sinek, Liz Wiseman şi Dan Cathy. Filmul evenimentului este editat, tradus şi difuzat (sub formă de licenţă) într-un eveniment unic în peste 30 de ţări (peste 400 de oraşe). Constanţa este, începând de anul acesta, unul dintre ele. În România mai sunt încă 9 oraşe în care se organizează evenimente similare.
„Pentru a-i asculta în direct pe fiecare dintre cei patru specialişti în leadership şi business, John C. Maxwell, Simon Sinek, Liz Wiseman şi Dan Cathy, ar trebui să aloci timp şi mii de euro. De exemplu, numai pentru participarea la evenimentul organizat de John Maxwell în Bucureşti pe 17 octombrie, biletele au costat între 500€ şi 1000€. Aceasta fără costurile de deplasare şi, eventual, de cazare. LIVE2LEAD 2016 oferă, însă, oportunitatea unică de a-i asculta pe toţi patru într-o singură conferinţă, la un preţ de sute de ori mai mic, chiar aici, în Constanţa.” – ne-a spus Remus Bălan.
LIVE2LEAD, un concept marca John Maxwell, este o experienţă globală care reuneşte oameni din peste 30 de tari din întreaga lume în cel mai important eveniment anual de LEADERSHIP si BUSINESS, în format VIDEOCAST.
Conferinţele LIVE2LEAD din fiecare an sunt filmate special pentru evenimentele ce au loc pe toata planeta în decursul lunilor octombrie – decembrie 2016. Filmul fiecărei conferinţe poate fi vizionat doar în sălile de proiecţie pentru care s-a achiziţionat licenţa şi doar în perioada care face obiectul aceleiaşi licenţe. Ulterior, acest film nu va mai putea fi vizionat pe niciun alt canal de difuzare.
Afla alte detalii despre inscriere si cost bilete accesand : http://live2lead.ro/ constanta/